EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32003R1645

Regulamentul (CE) nr. 1645/2003 al Consiliului din 18 iunie 2003 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2965/94 de înființare a Centrului de Traduceri pentru Organismele Uniunii Europene

JO L 245, 29.9.2003, p. 13–15 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT, FI, SV)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO, HR)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2003/1645/oj

01/Volumul 04

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

204


32003R1645


L 245/13

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE) NR. 1645/2003 AL CONSILIULUI

din 18 iunie 2003

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2965/94 de înființare a Centrului de Traduceri pentru Organismele Uniunii Europene

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene și, în special, articolul 308 al acestuia,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Curții de Conturi (3),

întrucât:

(1)

Anumite dispoziții din Regulamentul (CE) nr. 2965/94 al Consiliului din 28 noiembrie 1994 de înființare a Centrului de Traduceri pentru Organismele Uniunii Europene (4) ar trebui aliniate cu dispozițiile Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (5) (denumit în continuare „regulamentul financiar general”) și, în special, cu articolul 185.

(2)

Articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 2965/94 ar trebui modificat pentru a clarifica modalitățile de finanțare a centrului.

(3)

Principiile și limitele generale care guvernează dreptul de acces la documente prevăzut la articolul 255 din tratat au fost stabilite în Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (6).

(4)

La adoptarea Regulamentului (CE) nr. 1049/2001, cele trei instituții au convenit, într-o declarație comună, că agențiile și organismele similare ar trebui să pună în aplicare norme conforme cu cele prevăzute de regulamentul menționat anterior.

(5)

Prin urmare, ar trebui să se includă dispoziții corespunzătoare în Regulamentul (CE) nr. 2695/94 pentru ca Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 să fie aplicabil Centrului de Traduceri pentru Organismele Uniunii Europene, precum și o dispoziție privind calea de atac împotriva refuzului de acces la documente.

(6)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 2965/94 ar trebui modificat în mod corespunzător,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 2965/94 se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 8, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3)   Consiliul de administrație adoptă raportul anual privind activitățile centrului și îl transmite până la data de 15 iunie Parlamentului European, Consiliului, Comisiei, Curții de Conturi și organismelor menționate la articolul 2.

(4)   Centrul înaintează anual autorității bugetare orice informații relevante pentru rezultatele procedurilor de evaluare.”

2.

La articolul 10 alineatul (2):

(a)

litera (b) se înlocuiește cu următorul text:

„(b)

Veniturile centrului cuprind plățile efectuate de organismele pentru care lucrează centrul și de instituțiile și organele cu care s-a convenit colaborarea în schimbul activității desfășurate de centru, inclusiv activități interinstituționale, precum și subvenția acordată de Comunitate.”

(b)

litera (c) se elimină;

3.

Articolul 13 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 13

(1)   Se pregătesc estimările tuturor veniturilor și cheltuielilor centrului pentru fiecare exercițiu financiar, care corespunde anului calendaristic, estimări care se regăsesc în bugetul centrului, iar acesta cuprinde și o schemă de personal.

(2)   Veniturile și cheltuielile indicate în bugetul centrului sunt echilibrate.

(3)   În fiecare an, pe baza unui proiect elaborat de director, consiliul de administrație realizează o estimare a veniturilor și cheltuielilor centrului pentru exercițiul financiar următor. Consiliul de administrație înaintează Comisiei această estimare, care cuprinde un proiect al schemei de personal, până la data de 31 martie.

(4)   Comisia înaintează estimarea Parlamentului European și Consiliului (denumite în continuare «autoritatea bugetară»), împreună cu proiectul preliminar de buget general al Uniunii Europene.

(5)   Pe baza estimării, Comisia introduce în proiectul preliminar de buget general al Uniunii Europene estimările pe care le consideră necesare pentru schema de personal și valoarea subvenției care urmează a fi suportată din bugetul general, și prezintă acest buget autorității bugetare în conformitate cu articolul 272 din tratat.

(6)   Autoritatea bugetară autorizează alocările reprezentând subvenții destinate centrului.

Autoritatea bugetară adoptă schema de personal a centrului.

(7)   Consiliul de administrație adoptă bugetul centrului. Acesta devine definitiv în urma adoptării finale a bugetului general al Uniunii Europene. Bugetul se ajustează în mod corespunzător, după caz.

(8)   Consiliul de administrație notifică, cât mai curând posibil, autoritatea bugetară cu privire la intenția sa de a pune în aplicare orice proiect care ar putea avea implicații financiare semnificative asupra finanțării bugetului, în special cu privire la orice proiecte cu caracter imobiliar, cum ar fi închirierea sau achiziționarea de clădiri. Consiliul de administrație informează Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când o componentă a autorității bugetare și-a notificat intenția de a emite un aviz, aceasta înaintează avizul către consiliul de administrație în termen de șase săptămâni de la data notificării proiectului.”

4.

La articolul 14, alineatele (2), (3) și (4) se înlocuiesc cu următorul text:

„(2)   După încheierea fiecărui exercițiu financiar, conturile provizorii sunt comunicate contabilului Comisiei de către contabilul centrului, împreună cu un raport privind gestiunea bugetară și financiară în cadrul exercițiului financiar vizat, până la data de 1 martie. Contabilul Comisiei efectuează consolidarea conturilor provizorii ale instituțiilor și organismelor descentralizate, în conformitate cu articolul 128 din regulamentul financiar general.

(3)   După încheierea fiecărui exercițiu financiar, contabilul Comisiei înaintează Curții de Conturi conturile provizorii ale centrului, împreună cu un raport privind gestiunea bugetară și financiară în cadrul exercițiului financiar vizat, până la data de 31 martie. Raportul privind gestiunea bugetară și financiară în cadrul exercițiului financiar vizat se înaintează, de asemenea, Parlamentului European și Consiliului.

(4)   După primirea observațiilor Curții de Conturi cu privire la conturile provizorii ale centrului, în temeiul articolului 129 din regulamentul financiar general, directorul elaborează conturile finale ale centrului pe proprie răspundere și le prezintă consiliului de administrație pentru aviz.

(5)   Consiliul de administrație emite un aviz privind conturile finale ale centrului.

(6)   După încheierea fiecărui exercițiu financiar, directorul înaintează conturile finale, până la data de 1 iulie, Parlamentului European, Consiliului și Curții de Conturi, împreună cu avizul consiliului de administrație.

(7)   Conturile finale se publică.

(8)   Directorul trimite Curții de Conturi un răspuns la observațiile acesteia până la 30 septembrie. Directorul trimite acest răspuns și consiliului de administrație.

(9)   Directorul prezintă Parlamentului European, la cererea acestuia, orice informații necesare pentru buna desfășurare a procedurii de descărcare pentru exercițiul financiar vizat, conform dispozițiilor din articolul 146 alineatul (3) din regulamentul financiar general.

(10)   La recomandarea Consiliului, hotărând cu majoritate calificată, înainte de 30 aprilie din anul N + 2, Parlamentul European efectuează descărcarea de gestiune directorului în ceea ce privește execuția bugetară pentru exercițiul N.”

5.

Articolul 15 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 15

Consiliul de administrație adoptă reglementările financiare aplicabile centrului, după consultarea Comisiei. Acestea nu pot devia de la Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2343/2002 al Comisiei din 19 noiembrie 2002 privind regulamentul financiar cadru pentru organismele menționate la articolul 185 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (7), cu excepția cazului în care cerințele specifice funcționării centrului o cer și cu acordul prealabil al Comisiei.

6.

Se introduce articolul 18a:

„Articolul 18a

(1)   Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (8) se aplică documentelor deținute de centru.

(2)   Consiliul de administrație adoptă dispozițiile de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 1645/2003 al Consiliului din 18 iunie 2003 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2965/94 de înființare a Centrului de Traduceri pentru Organismele Uniunii Europene (9).

(3)   Împotriva deciziilor adoptate de centru în temeiul articolului 8 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 se pot înainta plângeri către Ombudsman sau pot face obiectul unor acțiuni la Curtea de Justiție, în condițiile prevăzute la articolele 195 și, respectiv, 230 din tratat.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în prima zi a lunii următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Luxemburg, 18 iunie 2003.

Pentru Consiliu

Președintele

G. DRYS


(1)  JO C 331 E, 31.12.2002, p. 50.

(2)  Aviz emis la 27.3.2003 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(3)  JO C 285, 21.11.2002, p. 4.

(4)  JO L 314, 7.12.1994, p. 1, regulament astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2610/95 (JO L 268, 10.10.1995, p. 1).

(5)  JO L 248, 16.9.2002, p. 1; rectificare publicată în

JO L 25, 30.1.2003, p. 43.

(6)  JO L 145, 31.5.2001, p. 43.

(7)  JO L 357, 31.12.2002, p. 72, cu rectificare publicată în JO L 2, 7.1.2003, p. 39.”

(8)  JO L 145, 31.5.2001, p. 43.

(9)  JO L 245, 29.9.2003, p. 13.”


Top
-